A ajuns cu mașina într-un pârâu. Ce au constatat polițiștii, ajunși la fața locului
Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În fapt, la data de 16 august 2020, în jurul orei 00.00, un bărbat care conducea un autoturism pe DN1S, pe raza localității Comana de Jos, județul Braşov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un pârâu.
În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără victime.
Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.