La închisoare pentru trafic de persoane, trafic de droguri și trafic de minori

La data de 24 iunie 2020, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș- Biroul de Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Făgăraș, jud. Brașov, cinci persoane pe numele cărora Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a emis mandate de executare a pedepsei închisorii, după cum urmează:

  • un bărbat, în vârstă de 41 ani, pe numele căruia Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
  • un bărbat, în vârstă de 32 ani, pe numele căruia Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, complicitate la trafic internațional de droguri de risc.
  • un bărbat, în vârstă de 33 ani, pe numele căruia Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
  • un bărbat, în vârstă de 38 ani, pe numele căruia Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și trafic de persoane.
  • un bărbat, în vârstă de 36 ani, pe numele căruia Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a emis mandat de executare a pedepsei închisorii prin care acesta este condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Bărbații, care nu erau urmăriți național, au fost depuși în Penitenciarul Codlea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *