ZIUA BIBLIOTECII MUNICIPALE  –  OCTAVIAN PALER –  ITINERAR AL UNUI DESTIN CREATOR

În 15 mai a fost Ziua Bibliotecii Municipale. În fiecare an, evenimentul este consacrat creației lui Octavian Paler. Născut la poalele munților Făgăraș, în satul Lisa, Octavian Paler absoarbe în scriitura sa, temele umanității: destinul, adevărul, conștiința unui spirit dăruit introspecției.

În volumul ”Convorbiri cu Octavian Paler”, Daniel Cristea-Enache, avea să remarce: ”În toate cărțile lui Octavian Paler, există o voce multiplicată, un ego ce se diminuează voit, ca să înregistreze alteritatea. Când interlocutorul lipsește, Octavian Paler și-l creează, dedublându-se și purtând pasionante dialoguri interioare. Acest lup singuratic, cum se definea el însuși s-a exprimat în toată anvergura ideației sale. În elita autorilor români, se remarcă prin mobilurile adânci, iluziile și principiile sale, resorturile literaturii și biografiei”.

Volumele ”Umbra cuvintelor”, ”Drumuri prin memorie”, I (Egipt, Grecia); ”Drumuri prin memorie”, II (Italia), ”Viaţa pe un peron”; ”Scrisori imaginare”, ”Apărarea lui Galilei”, ”Aventuri solitare”; ”Deşertul pentru totdeauna”, ”Un om norocos”, ”Mitologii subiective”,  ”Caminante”, ”Autoportret într-o oglindă spartă”, ”Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican”, ”Viaţa ca o coridă”, ”Eul detestabil”, ”Vremea întrebărilor”, ”Rugaţi-vă să nu vă crească aripi”, ”Don Quijote în est”, ”Polemici cordiale”, ”Calomnii mitologice”, instituie un timp al introspecției.

„Autoportret într-o oglindă spartă”, editat în 2004, deschide un itinerar spiritual de sondare a „rosturilor existentei”: ”Ce am în urma mea? O biografie? sau un destin? Biografia mea n-are nimic  spectaculos. Poate, doar faptul că am trăit ușor somnambulic, între realitate și vis, să fie interesant. Dar, dacă văd în urma mea, cum înclin să văd, ”un destin”, mă lovesc de alte întrebări. M-am înșelat, oare, crezând că destinul este, în bună măsură, o consecință a caracterului nostru? E adevărat că ereditatea a jucat rolul de ursitoare și că defectele mele au făcut restul? În fine, e greșită sau nu convingerea mea că destinul nu e ocult și tenebros, ci acționează la vedere prin amănunte de o teribilă banalitate, perfect anodine, cărora nu le-am dat, însă, importanța cuvenită?…Fiind un introvertit, nu am cum să scap de ”eu”. Nu pot să scriu dacă nu mă descriu”

În volumul ”Scrisori imaginare” autorul descinde în satul natal, Lisa, ”reper cvasimitologic”: „S-ar zice că iubesc o vârstă a acestui sat, care a trecut  odată cu copilăria şi adolescenţa mea. Dar dacă iubesc o copilărie şi o adolescenţă care nu mai există, înseamnă că am neapărat nevoie de ele. Am crescut ca toţi oamenii de aici  văzând zilnic munţii de aproape şi aceasta are o anumită importanţă. Ei ne-au învăţat în felul lor să luăm totul în serios. Munţii reprezintă unul din acele rare cuvinte cu ajutorul cărora pot sa spun mai repede ceea ce am de spus, intr-un secol care refuza mărturisirile prolixe si priveşte cu suspiciune ironica declaraţiile prea romantice…mi-am dat seama că munţii au poate un rol si mai important în morală decât in geografie. Tot din copilărie îmi  aduc aminte ca atunci când norii apăsau pădurile, ploaia dura. Când cerul se lumina deasupra munţilor, începea timpul frumos. Încă nu ştiam ca aveam un profesor necruţător, dar îmi plăcea sa urmăresc cum norii veneau si plecau, lovindu-se de munţi ca de eternitate. După atâţia ani, aceeaşi senzaţie o am si azi, ori de cate ori mă reîntorc aici”.

În creația sa, excelează  ideea de adevăr și libertatea de a numi adevărul. „Apărarea lui Galilei”(1976) este un dialog despre ”prudenţă şi iubire”.

„Viaţa pe un peron” este un roman parabolă cu personaje – simboluri. Condiţia omului modern va deschide un câmp larg de „investigaţie” asupra fricii, a însingurării, a culpabilizării, a represiunii, a solidarităţii umane. Confesiunea, meditația asupra condiției umane, asupra sinelui, dimensiunile temporale și existențiale se întrepătrund în operă.

Prof. Viorica Bica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *