Termen prelungit pentru înscrierea în cadrul proiectului privind reabilitarea blocurilor

Primăria Făgăraș a prelungit până în 23 martie termenul pentru înscrierile în cel de-al doilea proiect prin care blocurile vor fi reabilitate/eficientizate energetic cu fonduri europene. Sunt eligibile inclusiv blocurile turn, astfel că, dacă se strâng toate semnăturile necesare de la proprietari, vor fi reparate/înlocuite/modernizate și lifturile, se arată într-un comunicat transmis presei de Primăria Făgăraș.

Făgărășenii interesați pot obține mai multe informații la Compartimentul Implementare Proiecte din cadrul instituției și la numărul de telefon 0757 077500, persoană de contact Laura Mihaiu.

Patru blocuri vor fi reabilitate în cadrul primului proiect, iar lucrările presupun: izolare termică perimetrală a ferestrelor, a pereților exteriori, a zonei de intrare în scară, a soclului, a planșeului peste subsol și termoizolarea planșeului peste ultimul nivel. De asemenea, se vor mai realiza lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare la camere și balcoane, inclusiv a tâmplăriei aferente accesului, închiderea balcoanelor și/sau a logiilor, dotarea instalației cu corpuri noi de iluminat economice de tip LED și montarea senzorilor de mișcare pentru iluminatul din casa scării și acces în clădire.

Alte măsuri conexe ce vor fi întreprinse sunt: desfacere/refacere tencuieli exterioare la fațadele deteriorate, reparații tencuieli în jurul golurilor după desfacerea tâmplăriei din lemn existente și desfacerea termosistemului existent.

Pentru realizarea termoizolației planșeului peste ultimul nivel se propune desfacerea straturilor izolatoare existente; montarea unei balustrade metalice de protecție la terasă, ancorată pe contur, lângă atic, iar acolo unde țeava de alimentare cu gaz a imobilului incomodează montarea polistirenului se va proceda la demontarea și re-montarea ulterioară a acesteia.

Primul contract de finanțare nerambursabilă a fost semnat de primarul Gheorghe Sucaciu anul trecut, la sediul ADR Centru, și asigură peste șase milioane lei pentru reabilitarea termică a patru  blocuri de locuințe din municipiul Făgăraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *