Noul serviciu de alimentare cu energie termică are de astăzi un director
Noul serviciu public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat are de astăzi un director. În urma concursului organizat în perioada 7-9 ianuarie și la care s-au înscris doi candidați, Ciprian Nicolae Țețiu a reușit să obțină punctajul necesar la probele de concurs, astfel că a fost declarat câștigător.
In urma stabilirii punctajelor finale a fost declarat admis/respins următorul candidat :
Nr.crt. | Nume si prenume | Punctaj proba scrisa | Punctaj proba interviu | Punctaj final | Admis/Respins |
1 | Tetiu Ciprian Nicolae | 72.99 | 76.66 | 74.825 | Admis |
Directorul acestui serviciu nou înființat, în cadrul Primăriei Făgăraș este făgărășean și are 47 de ani. Este absolvent al Liceului de Chimie și al Politehnicii din București. Timp de 8 ani a lucrat în Combinatul Chimic și 13ani, la Viromet Victoria, în funcție de conducere. Timp de câteva luni, în anul 2019 a ocupat și funcția de administrator special al Ecoterm SA.
Noul serviciu de termoficare a fost înființat în cadrul Primăriei Făgăraș, asta după ce Ecoterm SA a intrat în faliment, după ce timp de 7 ani a fost în insolvență iar populația și instituțiile racordate la Ecoterm riscau să rămână fără apă caldă și căldură, dacă nu se găsea soluția imediată. Urmează ca în perioada următoare să aibă loc predarea infrastructurii de către Ecoterm noului serviciu public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
Se preda cu TAXA PE TEAVA!De acolo iese „banul muncit”!