Țara Făgărașului

Ziua națională a României, sărbătorită într-un cadru special la Comăna de Sus

La Ziua Națională a României, în Parohia Comăna de Sus, Protopopiatul Rupea, județul Brașov, a fost oficiată Sfânta Liturghie, răspunsurile liturgice fiind date de corul bizantin „Kyrios” de la Brașov. Au urmat un Te Deum, o ectenie și o rugăciune pentru eroii neamului, dar și pentru una din personalitățile marcante ale comunității noastre, vrednicul de pomenire Constantin Chelem.

Credincioșii iubitori ai straiele populare s-au îmbrăcat tradițional, iar continuarea prăznuirii s-a mutat de la biserică la căminul cultural, unde au fost invitați toți sătenii bucuroși de comuniune. După rostirea rugăciunii, credincioșii au luat parte la agapa frățească organizată de familia Chelemen, în amintirea tatalui, a bunicului și a străbunicului Constantin. Invocând, ca introducere a evocărilor ce au urmat, tema satului românesc în contextul anului omagial, preotul paroh Sergiu Terzea a vorbit despre credința ortodoxă ca element de stabilitate și dăinuire, dar mai ales de cultivare a simțământului românesc. Astfel s-a putut crea cadrul propice pentru a integra în tema discursului pe una din personalitățile satului, care a făcut elogiul satului românesc într-o manieră autentic-autohtonă.
Cristian Chelemen, nepotul regretatului Constantin Chelemen, deja amintit, a prezentat o lucrare intitulată „Culegeri poporane din Țara Făgărașului”, scrisă chiar de bunicul dumnealui. Cartea are un caracter omagial, cuprinzând datini și obiceiuri străbune ale satului , dar și ale întregii „Țări a Oltului”.
A urmat un recital de colinde susținut de corul bizantin „Kyrios”, condus de dirijorul Ion Ioan, apoi luări de cuvânt ale câtorva oameni de cinste ai satului.
La finalul evenimentului, protopopul de Rupea, Mircea Comșa, a rostit un cuvânt de încheiere, exprimându-și bucuria față de maniera festivă în care s-a petrecut ziua națională în Comăna de Sus, totodată felicitând familia Chelemen pentru inițiativă și implicare.

sursa: mitropolia-ardealului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.