Valoarea voucherelor de vacanță va crește la peste 2000 de lei
Valoarea voucherelor de vacanță va crește la peste 2000 de lei, însă doar cu o condiție: să fie folosite în extrasezon. Măsura este anunţată de Ministerul Turismului, care îşi propune printre altele, să mai reducă din aglomeraţia din toiul verii.
Pentru că cei care au primit vouchere de vacanţă au umplut litoralul şi staţiunile de munte, în special în iulie şi august, oficialii din turism vor ca bugetarii să fie încurajaţi să călătorească şi în restul anului. Cu alte cuvinte, cei care îşi vor lua concediu în aprilie, mai, octombrie sau noiembrie, vor beneficia de 2.080 de lei şi nu de 1.450 de lei, ca până acum. Unii turiști spun că în sezon trebuie să se trezească la 6 dimineața ca să prindă loc pe plajă. În plus, voucherele vor fi acordate exclusiv în format electronic.
„Pe de-o parte au nişte cupiuri, nişte valori fixe. Trebuie să dai o diferenţă cash. Aşa, cu voucherul sub format electronic, poţi să plăteşti exact valoarea vacanţei. A trebuit să angajăm oameni în plus să ștampileze vouchere de hârtie, să facă borderouri, să le pună în saci să le trimită cu firme de curierat, cu valori asigurate la emitenţi. Un procedeu destul de lung, de greoi şi costisitor din punct de vedere al energiei umane şi parcă nu din anii 2020.”, a declarat Adrian Voican, Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România.
Numărul beneficiarilor de vouchere a crescut considerabil anul acesta. Dacă în 2018 au fost acordate tichete de peste 1 miliard de lei, în primele 6 luni ale acestui an valoarea totală a ajuns deja la 950 de milioane de lei. Modificările privind acordarea de vouchere ar urma să fie făcute printr-o ordonanţă. Ministerul Turismului a discutat cu hotelierii şi despre posibilitatea ca agenţiile care aduc străini în România pentru minimum cinci nopţi să primească de la stat câte 50 de euro pentru fiecare turist.
sursa: stirileprotv.ro
The specified slider is trashed.