Pui de urs, chinuit de oameni, la Augustin! Totul spre amuzamentul celor din jur care-l filmau! (Video)

Mai multe persoane aflate la cules de fructe de pădure pe dealurile din jurul localității Augustin au dat peste un pui de urs care se pierduse de ursoaică. Însă, în loc să alerteze autoritățile, oamenii au ales să se distreze pe seama micului animal și până să-l elibereze au ținut să imortalizeze momentul.

„Se pare că persoanele în cauză erau la cules de fructe de pădure, au identificat puiuțul de urs, au făcut ceva poze, filmulețe cu el, însă puiuțul a fost eliberat fără a i se cauza o vătămare. Situația respectivă rămâne în continuare în atenția noastră întrucât ne dorim ca persoanele care locuiesc sau trec prin zona respectivă, dar și animalele să nu aibă de suferit.”, confrom IPJ Brașov.

„Serviciul de profil din IPJ va constitui dosar penal pentru braconaj, respectiv, rănirea sau schingiuirea animalelor, instrumentat sub coordonarea PJ Rupea.”, au mai declarat polițiștii din cadrul IPJ Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *