Ziua Informării Preventive și porți deschise la pompieri
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat şi în acest an iniţiativei derulată la nivel european, astfel că marţi 13 noiembrie, va fi marcată „Ziua Informării Preventive”. Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul“, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.
Marţi, 13 noiembrie a.c., orele 12.00 – 16.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al judetului Brasov (la sediile subunităţilor de intervenţie) îşi va deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier şi cei care doresc să cunoască tehnica de intervenţie a echipajelor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă care participă la misiunile de salvare.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Ţara Bârsei ” al judeţului Braşov va organiza cu această ocazie un punct de informare preventivă în mai multe centre comerciale din municipiul Braşov, în intervalul orar 13.00-16.00, unde cadre ale Inpecţiei de Prevenire vor distribui pliante, broşuri şi flyere care cuprind măsuri de prevenire specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă. Cei care vor vizita punctul de informare, vor putea afla pricipalele reguli de comportare inainte, pe timpul si după producerea diferitelor situaţii de urgenţă.