Cu o alcoolemie de peste 1 mg/l și fără permis, la volan, pe străzile din Făgăraș
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 15.05, polițiștii Biroului Rutier Făgăraș au depistat un bărbat de 45 ani, din municipiul Făgăraș, care a condus un autoturism pe str. Livezii, din municipiu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 1.03 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.