Fapt divers

Incendiu în toiul nopții. Focul a fost pus intenționat

Pompierii au fost în alertă noaptea trecută după ce flăcările au cuprins câțiva baloți de fân și amenințau un fânar din satul Ticușul Vechi. Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii voluntari din Cobor. „În noaptea asta, puțin înainte de ora 2, cu alți doi colegi pompieri voluntari, ne- am ridicat din pat să intervenim pentru a opri un incendiu care amenința un fânar în satul Ticusul Vechi.“, scrie pe pagina de socializare Francezul din Cobor.

Pompierii din Făgăraș au intervenit și ei cu două autospeciale de stins incendii și un echipaj SMURD. Numai că lipsa podului de peste Olt de la Crihalma, i-a obligat să parcurgă traseul spre Ticușul Vechi prin satul Felmer, pe un drum degradat și foarte greu de parcurs pentru autospecialele încărcate cu apă. Așadar și cu ajutorul unui tractor au fost izolați baloții  cuprinși de flăcări, care erau depozitați lângă fânar și au reușit să salveze alți 120 de baloți care se aflau depozitați în fânar.Potrivit lct.col Dorin Moldovan, comandantul Detașamentului de Pompieri Făgăraș, cel mai probabil focul a fost pus intenționat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.