Liturghie arhierească la Șercaia

Zeci de localnici din Șercaia au participat duminică la biserica din sat, la Sfânta Litughie oficiată de IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protopopul de Făgăraș 1, Marius Corlean, parohul de la Șercaia, Gheorghe Lucian Streza și alți slujitori ai sfintelor altare.

Mulți dintre credincioși au purtat straie populare pentru a sărbători cum se cuvine cei 93 de ani de la începerea lucrărilor de zidire la biserica din sat și 90 de ani de la sfințire acesteia.

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Marius Istrate a fost hirotonit diacon. Părintele paroh a rostit slujbei religioase un cuvânt în care a prezentat activitatea pastoral-misionară, administrativă și culturală realizată în ultimii ani în parohie

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh. De asemenea, ierarhul a oferit acte de cinstire Adunării și Consiliului parohiale, precum și mai multor binefăcători.

foto: mitropolia-ardealului.ro

Sărbătoarea de la Șercaia a continuat cu sfințirea casei parohiale și a centrului social-cultural amenajat în aceeași clădire. Tot aici, prin eforturile comunității a fost amenajat și un spațiu muzeal cu obiecte tradiționale din localitate. Într-una dintre sălile centrului, de mai bine de doi ani sunt organizate periodic activități duhovnicești și culturale cu tinerii și cu alte grupuri de credincioși din sat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.