Fapt divers

Vechea rețea de canalizare pluvială a făcut față cu greu ploii abundente de ieri

Ploaia abundentă din după-amiaza zilei de ieri a produs inundarea mai multor zone din Făgăraș. Rețeaua pluvială a făcut față cu greu cantității mari de apă. Asta din cauza ploii abundente, dar și a mizeriilor care ajung o dată cu apa în rețeaua de canalizare pluvială, susțin reprezentanții societății de administrarea a rețelelor de apă-canal.

Una din străzile inundate a fost strada pe Vale. Explicația este că acolo e o zonă mai joasă și potrivit reprezentanților Apă-Canal, aceasta va fi modernizată în perioada următoare. Probleme au fost și pe strada Cetății, în zona Școlii „Ovid Densușianu“, dar și în parcările unor supermarketuri. Angajații Apă Canal Sibiu au intervenit toată noaptea pentru evacuarea apei din aceste zone.

Tot aceștia ne-au explicat că apa pluvială este colectată prin rețeaua veche, modernizările din ultimii ani au vizat doar rețeaua de canalizare menajeră.  Această rețea veche a orașului funcționează și cu unele sincope. O ploaie antrenează mizerie, frunze, gunoaie, pe care le adună de pe stradă și le duce în canalizare și de aici și problemele.

Apa pluvială merge pe vechea rețea de canalizare pluvială, modernizările au prevăzut doar canalizarea menajeră și unde a fost sistem unitar a rămas ca rețea pluvială. Din rețeaua de canalizare menajeră a fost reabilitat în jur de 40%, urmând ca restul să fie modernizat prin POIM. La Lidl, rețeaua de apă pluvială din față este rețeaua proprie și nu e domeniu public. Este construită de ei și la Kaufland la fel, sunt rețelele lor private făcute pe teritoriul lor“, ne-a spus Vasile Manta, directorul Apă- Canal Sibiu, Sucursala Făgăraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.