1000 de semnături, strânse la Făgăraș pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice“

foto: facebook

În jur de 1000 de făgărășeni au semnat inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice“, inițiativă sprijinită de USR, prin care se încearcă asanarea clasei politice.

USR Făgăraș a strâns deja în jur de 1000 de semnături din Țara Făgărașului și va continua acest efort de susținere a inițiativei – prin strângere de semnături în stradă, în orașe dar și în sate. Vom putea fi găsiți în centrul Făgărașului, în preajma BIG-ului și a pieței, în fiecare zi lucrătoare între orele 10 și 12, iar sâmbăta între orele 10 și 14. Programul nostru de strângere de semnături va fi mai extins de atât, în funcție de voluntarii care ne vor ajuta la strângerea semnăturilor“, se arată într-un comunicat de presă, remis redacției de USR Făgăraș. 

Pentru a deveni lege, această iniţiativă are nevoie de avizul Curţii Constituţionale, trebuie votată în Parlament, după care va ajunge la votul popular, prin referendum.

Iniţiativa legislativă vine din partea unui comitet de inițiativă, care a fost înființat în mod oficial la începutul lunii februarie. Printre membrii comitetului se numără filosoful și eseistul Mihai Sora, filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu, pianistul Dan Grigore.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.