Intervenție contracronometru pentru salvarea a 7 adulți și un copil. Foto-video

foto-video: ISU Brasov

Update- ora 23.00

Primele cinci persoane au fost evacuate în siguranță, potrivit ISU. Este vorba de un copil, două femei și doi bărbați.

Intervenție contracronometru în această seară pentru salvarea a 7 adulți și un copil, surprinși de ape, pe o insulă formată între localitățile Șercaia și Mândra, anunță ISU Brașov. Persoanele au rămas izolate în timp ce se aflau cu cele aproximativ 1000 de oi în zona respectivă.

La o stână care este între localitățile Mândra și Șercaia sunt prinse șase persoane și un copil, plus aproximativ 1000 de oi. Va fi acolo o operațiune de salvare, coordonată de ISU Brașov și prefectul de Brașov și sperăm să salvăm în primul rând persoanele, după care să vedem care va fi situația cu animalele. Au fost mobilizate echipe de pompieri și bărci în zonă“, a declarat la Antena3, Raed Arafat, secretar de Stat în Ministerul de Interne

La misiunea de salvare, mai multe echipaje de pompieri acționează cu 4 bărci din cadrul ISU Brașov și alte două trimise în sprijin de la ISU Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.