Două cazuri de gripă, confirmate în Făgăraș
Două cazuri de gripă sunt confirmate și la Făgăraș. O persoană a fost internată săptămâna trecută la Secția Boli Infecțioase, însă a fost externată cu stare bună, după ce a primit medicamentația și îngrijirile necesare. Cea de-a doua persoană, în vârstă de peste 80 de ani a fost internată astăzi și este izolată la Boli Infecțioase.
„Starea generală e bună deocamdată. A început tratamentul specific pentru gripă“, ne-a spus dr. Liliana Beldescu, dr. specialist Boli Infecțioase.
Medicii spun că nu e cazul de alarmare pentru că an de an, în sezonul rece se înregistrează cazuri de gripă.
„În fiecare sezon sunt cazuri de gripă, însă dacă nu se depășește numărul obișnuit al unei gripe sezoniere și nici forma de boală, nu e caz de alarmare“, a mai spus dr. Beldescu.
La nivel național, de la debutul sezonului 2017-2018, numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 48.
Ministerul Sănătăţii a transmis populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.
Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.
Totodată, avertizează MS, este necesar ca în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.