Fapt divers

Maşini noi pentru pompierii făgărășeni

foto: TV NOVA FĂGĂRAȘ

Parcul Auto al Pompierilor s-a înnoit astăzi cu încă o autospecială. A fost cumpărată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – şi era nevoie de ea, mai ales pentru că cele vechi nu mai dădeau randament, iar pompierii pierdeau timp preţios la fiecare intervenţie. Autospeciala este nou-nouţă şi valorează 150.000 de euro. Funcţionează după o tehnologie modernă şi este capabilă să-i ajute pe pompieri să facă faţă oricărei intervenţii majore – ne asigură conducerea detaşamentului de pompieri de la Făgăraş.

Este pentru prima dată în ultimii 28 de ani, când pompierii achiziţionează camioane în condiţiile în care, la intervenţiile mari, cum sunt incendiile de pădure, inundaţiile sau alte calamităţi sunt echipamente grele care ar trebui transportate şi nu existau astfel de mijloace. Pompierii consideră că achiziţia este foarte importantă – mai ales că acolo unde lipsesc hidranţii – unde nu sunt surse de apă – capacitatea de stocare şi tehnologia de intervenţie cu care este dotată autospeciala – ajută enorm echipele de pompieri să stingă incendii sau să acţioneze. Tot pentru intervenţiile pompierilor a fost cumpărat  şi un microbuz, dar în parcul auto se află şi o Dacia Duster.

(Roxana Palade)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *