Stâlpi și cabluri de curent, la pământ în toată Țara Făgărașului
Zăpada căzută din abundență a creat o situație nemaiîntâlnită în ultimii ani. Zeci sau chiar sute de stâlpi de curent sunt căzuți, sunt cabluri căzute la tot pasul atât prin Făgăraș, cât și prin Țara Făgărașului. Din acest motiv, multe din localitățile Țării Făgărașului nu au energie electrică. Aproape 23.000 de consumatori sunt la această oră fără curent electric. În Țara Făgărașului sunt afectate localități precum: Cincu, Șercaia, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Făgăraș, Șinca Nouă, Ucea de Jos, Viștea, Recea.
Cititorii fagarasultau.ro, ne informează că sunt și alte localități din Țara Făgărașului fără energie electrică. Astfel, potrivit acestora nu este curent nici în Felmer, Comăna de Sus, Ticușu Nou, Crihalma, Hurez, Calbor, Boholț.
Sunt situații în care încălzirea se făcea cu centrale termice, astfel că oamenii au fost nevoiți să-și cumpere generatoare de curent. Alții care au sobe în case, au aprins focul cu lemne.
În Făgăraș, în zona Combinatului e plin de cabluri căzute la pământ.