Fapt divers

Făgărășenii pot să doneze pentru oamenii străzii

foto: banatulazi.ro

Nopțile sunt tot mai geroase iar cel mai greu este pentru cei care nu au un acoperiș deasupra capului. În acest sens, Primăria Făgăraș a stabilit și pentru această iarnă un Centru de noapte pentru aceste persoane fără adăpost, în cartierul Combinat. Încă din toamna anului trecut, acest centru a fost modernizat și dotat pentru ca oamenii străzii să aibă condiții decente cât sunt găzduiți aici.

 

 

Noi am reușit să modernizăm clădirea din Combinat care a fost repartizată de către Primăria Municipiului Făgăraș iar domnul primar a fost foarte implicat în deschiderea centrului. Îl avem deschis pe perioada nopții până în 30 martie. Cei care sunt înscriși acolo, beneficiază și de masă caldă de la Cantină. Avem centrală termică proprie, avem asigurate condițiile necesare pentru a duce și ei o noapte liniștită. La momentul de față, sunt în jur de 10 persoane, dar bineînțeles instituțiile statului: Poliția, Poliția Locală, Spitalul au cunoștință de acest centru de noapte și în funcție de cum îi găsesc îi duc la acest centru“, ne-a spus Gheorghe Harabagiu, șeful Biroului Servicii Sociale din cadrul SPAS Făgăraș.

Făgărășenii care vor să-i ajute pe acești oameni ai străzii, cazați în Centrul de noapte, pot să doneze pături sau îmbrăcăminte. Donațiile vor fi preluate de Cantina de Ajutor Social din strada Ion Codru Drăgușanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *