Cod galben de ploi în 14 județe și de vânt puternic în toată țara
Meteorologii au anunțat că se strică vremea și au instituit două avertizări cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și de intensificări susținute ale vântului. Acestea sunt valabile până marți.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și, pe arii restrânse, 35…50 l/mp, îndeosebi în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.
Cel de al doilea cod galben va fi valabil marți, în intervalul 6.00-23.00, în toată țara. Specialiștii spun că vântul va avea intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50…60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70…80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80…100 km/h.
Zonele afectate sunt Munții Apuseni, nordul Carpaților Orientali, nordul și nord-vestul teritoriului
În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
La munte, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.






