A încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de soția sa pe o stradă din Victoria. Bărbatul a ajuns în arest pentru 30 de zile
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încălcat un ordin de protecție emis împotriva sa și s-ar fi apropiat de soția sa pe o stradă din orașul Victoria, la mai puțin de 50 de metri. Acesta fusese reținut inițial pentru 24 de ore, în urma intervenției polițiștilor.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul a avut loc în 11 octombrie, în jurul orei 18:00, când un bărbat de 39 de ani a sesizat Poliția Orașului Victoria, reclamând că, în timp ce se afla pe o stradă din localitate împreună cu partenera sa, un alt bărbat s-ar fi apropiat de ei și ar fi avut un comportament violent.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că presupusul agresor este soțul femeii, în vârstă de 31 de ani, pe numele căruia Judecătoria Făgăraș emisese, în 9 septembrie, un ordin de protecție. Bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse de instanță, apropiindu-se la mai puțin de 50 de metri de femeie.
După identificare și conducerea acestuia la sediul poliției, oamenii legii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În 12 octombrie, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, la solicitarea procurorului de caz, iar instanța a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă într-un dosar penal coordonat de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
La finalizarea anchetei, urmează să fie propuse măsurile legale care se impun.

