Fapt divers

Vremea se răcește în estul, sud-estul și centrul țării la începutul lunii octombrie. Temperaturile vor crește spre finalul lunii

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale în estul, sud-estul şi centrul ţării în prima săptămână a intervalului 28 septembrie – 26 octombrie, urmând ca spre finalul perioadei valorile termice să depăşească mediile obişnuite în cea mai mare parte a teritoriului, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele patru săptămâni făcute publice marţi.

Potrivit prognozei INMH, în săptămâna 28 septembrie – 5 octombrie, temperaturile medii vor fi mai scăzute decât cele normale în regiunile estice, sud-estice şi centrale, cele mai pronunţate abateri negative fiind estimate în sud-est. În restul ţării, temperaturile vor fi apropiate de valorile normale.

Precipitaţiile vor fi deficitare în întreaga ţară, deficitul fiind mai accentuat în regiunile vestice, nordice şi centrale.

În perioada 5 – 12 octombrie, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale în vest şi sud-vest şi mai scăzute în sud-est. În celelalte regiuni, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei.

Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor deficitare în cea mai mare parte a ţării.

În săptămâna 12 – 19 octombrie, temperaturile medii vor fi uşor peste cele normale în jumătatea vestică a României, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul mediilor perioadei.

Regimul pluviometric va fi, în general, apropiat de cel normal în întreaga ţară.

În ultima săptămână a intervalului, 19 – 26 octombrie, temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a ţării. În sud-est, acestea vor fi apropiate de valorile specifice perioadei.

Cantităţile de precipitaţii vor fi, în general, apropiate de cele normale în majoritatea regiunilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.