Șofer băut, reținut și apoi arestat preventiv la Făgăraș după mai multe furturi și amenințarea unui angajat
Un bărbat de 28 de ani din localitatea Părău, județul Brașov, a fost reținut de polițiști și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce, în noaptea de 17 spre 18 septembrie, ar fi condus sub influența alcoolului și ar fi sustras bunuri din mai multe magazine din Făgăraș. Într-unul dintre cazuri, acesta ar fi amenințat cu acte de violență un angajat al unei stații de carburant.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș desfășoară cercetări într-un dosar penal în care bărbatul este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, tâlhărie calificată și furt calificat.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 17 spre 18 septembrie, bărbatul ar fi pătruns într-o stație de carburant din municipiul Făgăraș, de unde ar fi sustras o sticlă de băuturi alcoolice. Când angajatul i-ar fi cerut să achite produsul, acesta l-ar fi amenințat cu acte de violență, după care ar fi părăsit magazinul și ar fi plecat cu autoturismul.
Ulterior, în aceeași noapte, bărbatul ar fi intrat într-un alt magazin din Făgăraș, de unde ar fi furat aproximativ 40 de pachete de țigări. Apoi, ar fi plecat din nou cu același autoturism.
Polițiștii susțin că, la scurt timp, acesta ar fi oprit la o altă stație de carburant, unde ar fi alimentat autoturismul și ar fi solicitat 10 pachete de țigări, fără să achite contravaloarea acestora.
În urma căutărilor desfășurate de forțele de ordine, bărbatul a fost identificat într-o zonă periferică a municipiului Făgăraș, de un echipaj de jandarmi.
Întrucât prezenta indicii privind consumul de alcool, acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Analizele toxicologice au indicat o valoare de 1,12 g/l alcool pur în sânge.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior, acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Făgăraș, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a întregii activități infracționale. La finalizarea anchetei urmează să fie dispuse măsurile legale.

