Tineri din Făgăraș, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la București
În jur de 80 de tineri din cele zece protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului participă, în perioada 31 august – 3 septembrie 2026, la cea de-a opta ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), organizată la București. Printre participanți se află și 21 de tineri din Făgăraș.
Delegația Arhiepiscopiei Sibiului este însoțită de preoteasa Natalia Corlean, alături de preoții Alexandru Dădîrlat și Costin Butnar. Cei trei coordonatori se află sub îndrumarea părintelui Vasile Dariciuc, coordonatorul Departamentului de Tineret din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Participarea tinerilor are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Pe parcursul celor patru zile petrecute la București, tinerii vor participa la numeroase activități culturale și duhovnicești. Programul include un concert la Arenele Romane, Te Deum-ul pentru începutul Anului bisericesc și deschiderea ITO, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, rugăciuni de dimineață și de seară în Catedrala Națională, ateliere tematice și conferințe duhovnicești.
De asemenea, participanții vor avea ocazia să descopere noul centru de activități „Sfântul Ilie Tesviteanul”, dedicat tinerilor, și să ia parte la procesiunea luminilor.
Un moment important al întâlnirii va fi și cel în care tinerii din Patriarhia Română vor primi, la Reședința Patriarhală, binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în cadrul rugăciunilor de seară.
„Tinerii, familia și sensul vieții în Hristos”
Tema ediției din acest an este „Tinerii, familia și sensul vieții în Hristos”, în acord cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a declarat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși este organizată anual, începând din 2014, când prima ediție a avut loc la Baia Mare. Evenimentul își propune să creeze un cadru de comuniune, dialog și colaborare între tinerii ortodocși, să dezvolte legăturile dintre grupurile de tineret din țară și străinătate și să încurajeze implicarea noii generații în viața Bisericii.
Pentru tinerii din Făgăraș, participarea la ITO reprezintă o oportunitate de a se întâlni cu alți tineri ortodocși din țară și din străinătate, de a participa la activități culturale și duhovnicești și de a trăi împreună experiența unei comunități unite prin credință.
Reporter: Costin Chesnoiu, mitropolia-ardealului.ro

