Corina Sîrghi & Taraf, concert de dor și nostalgie la Cetatea Făgăraș
Casa de Cultură Făgăraș îi invită pe iubitorii muzicii lăutărești și ai cântecelor de dragoste la un concert special susținut de Corina Sîrghi & Taraf, pe 15 august, de la ora 20:30, în Amfiteatrul de Vară al Cetății Făgăraș.
Evenimentul este dedicat tuturor celor care au iubit, iubesc și vor iubi și promite o seară în care dragostea, dorul, tristețea și nostalgia se vor întâlni într-un spectacol încărcat de emoție.
„Pe 15 august se aduce la microfon un mic îndemn la a mai iubi o dată și încă o dată”, transmit reprezentanții Casei de Cultură Făgăraș.
Repertoriul pregătit pentru această seară va readuce în atenția publicului emoțiile de altădată, prin sinceritatea și simplitatea versurilor, dar și prin autenticitatea interpretării. Cântecele vorbesc despre acele trăiri care ne amintesc, poate mai mult decât orice, că iubim, că ne este dor și că trecutul rămâne o parte importantă din noi.
Organizatorii spun că muzica va crea un adevărat „culoar al nostalgiei”, oferindu-le spectatorilor ocazia de a evada, pentru câteva ore, din cotidian și de a redescoperi farmecul unor emoții care par să fi rămas mereu aproape.
Corina Sîrghi & Taraf promit, astfel, o întâlnire cu muzica autentică și cu poveștile de dragoste care trec dincolo de timp, într-un cadru aparte: Amfiteatrul de Vară al Cetății Făgăraș.
Amfiteatrul de Vară al Cetății Făgăraș
15 august
Ora 20:30
Corina Sîrghi & Taraf

