„Concertul pe cinuri” revine la Făgăraș. Evenimentul va avea loc pe Lacul Cetății, pe 31 iulie
După succesul primei ediții, „Concertul pe cinuri” revine la Făgăraș și promite o nouă seară în care muzica, literatura și patrimoniul local se întâlnesc într-un decor spectaculos, pe Lacul Cetății.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Municipiului Făgăraș și are la bază o idee inspirată din romanul „Cocoșul decapitat” al scriitorului Eginald Schlattner. În paginile cărții este descris Făgărașul anului 1944, când sașii cântau la instrumente de suflat din bărci aflate pe Lacul Cetății.
Pornind de la această imagine literară, organizatorii au readus la viață atmosfera de odinioară printr-un concert susținut pe cinuri, bărcile tradiționale specifice Țării Făgărașului. Și în acest an, publicul este invitat să asculte muzică interpretată de instrumentiști aflați pe apă, având ca fundal silueta Cetății Făgăraș.
Noua ediție a concertului va avea loc vineri, 31 iulie, de la ora 20:30, pe Lacul Cetății Făgăraș.
Organizatorii spun că evenimentul își propune să transforme această experiență într-o tradiție culturală a orașului, oferind locuitorilor și turiștilor ocazia de a descoperi Făgărașul prin muzică, istorie și patrimoniu local.
„Concertul pe cinuri” este unul dintre puținele evenimente din România în care un concert de instrumente de suflat este susținut din bărci tradiționale, direct pe luciul apei, în imediata apropiere a cetății medievale a Făgărașului.

