Fapt divers

Șofer fără permis, depistat la volanul unui autocamion între Sebeș și Copăcel

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Șercaia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de polițiști conducând un autocamion fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 9 iunie, în jurul orei 17:45. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au oprit pentru control un autocamion care circula pe Drumul Județean 104A, între localitățile Sebeș și Copăcel.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Cercetările au scos la iveală și faptul că vehiculul i-ar fi fost încredințat spre conducere de către administratorul societății care deține autocamionul, un bărbat de 55 de ani. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi cunoscut faptul că șoferul nu posedă permis de conducere, însă i-a permis totuși să urce la volan.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se cunoaște că nu posedă permis de conducere”.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șercaia, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-au produs faptele și să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.