Bărbat monitorizat electronic după ce și-ar fi amenințat fosta parteneră. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au intervenit, în dimineața zilei de 1 iunie, într-un caz de violență domestică, după ce o femeie a reclamat că a fost amenințată de fostul partener.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, în jurul orei 09:00, o femeie în vârstă de 36 de ani, din comuna Mândra, a sesizat autoritățile că a primit mesaje de amenințare din partea fostului concubin. La momentul respectiv, aceasta se afla la domiciliul mamei sale din municipiul Făgăraș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mesajele primite conțineau amenințări cu acte de violență, situație care i-a provocat femeii o stare de temere.
După completarea formularului de evaluare a riscului, oamenii legii au stabilit că există un risc iminent de violență și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, dispunând măsuri pentru protejarea victimei.
Totodată, femeia și-a exprimat acordul pentru monitorizarea electronică a fostului partener. Polițiștii au întocmit documentația necesară și i-au montat acestuia un dispozitiv electronic de supraveghere, prin intermediul căruia este monitorizat pentru a se asigura că respectă restricțiile impuse și nu se apropie de victimă.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

