Exercițiu militar NATO de amploare la Cincu: 1.700 de militari din șapte țări participă la „Scorpions Legacy 2026”
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat organizarea exerciţiului multinaţional „Scorpions Legacy 2026”, unul dintre cele mai importante antrenamente militare desfăşurate anul acesta în România. Activităţile au loc în perioada 7-23 mai, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, judeţul Braşov.
La exerciţiu participă aproximativ 1.700 de militari şi 350 de mijloace tehnice, din România şi alte şase state aliate: Italia, Franţa, Polonia, Portugalia, Bulgaria şi Republica Macedonia de Nord.
Potrivit MApN, exerciţiul este planificat şi coordonat de Comandamentul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est Craiova şi are ca obiectiv principal consolidarea cooperării între structurile aliate. Programul include exerciţii de comandament, antrenamente în teren şi exerciţii tactice cu trageri de luptă.
Reprezentanţii ministerului au precizat că „Scorpions Legacy 2026” contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi la creşterea interoperabilităţii între forţele participante, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
MApN a subliniat că toate exerciţiile NATO desfăşurate pe teritoriul României au caracter defensiv, sunt transparente şi respectă obligaţiile internaţionale asumate de statul român.

