Recomandate

Elevele Colegiului Național „Radu Negru” din Făgăraș, locul al II-lea la Olimpiada „Tinerii Dezbat”

În perioada 24 – 26 aprilie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Brașov a organizat etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii Dezbat”, competiție dedicată dezvoltării spiritului critic, creativității și abilităților de comunicare ale elevilor.

Colegiul Național „Radu Negru” din Făgăraș a fost reprezentat de echipa de avansați formată din elevele Alexia Boșcu, Sonia Huzum și Iris Postma, care au obținut un rezultat remarcabil, clasându-se pe locul al II-lea la finala județeană desfășurată la Brașov.

Directorul colegiului, prof. Maria Racu, a subliniat complexitatea acestei competiții și meritele elevelor.

„Sunt aici cu echipa de avansați a Clubului de dezbatere din școala noastră. Duminică, 26 aprilie, am participat la finala de la Brașov. Fetele noastre s-au confruntat cu o echipă puternică și au obținut locul al II-lea. Ele dovedesc ceea ce spunem noi, ca dascăli: atunci când școala oferă un context, elevii devin autodidacți. Noi le-am oferit sprijin moral, emoțional și material, iar ele s-au pregătit exemplar”, a declarat prof. Maria Racu.

Aceasta a explicat și structura competiției, unde elevii sunt evaluați la trei capitole: conținut, strategie și stil. Dezbaterile se desfășoară într-un format asemănător celui parlamentar, între echipele „Guvern” și „Opoziție”.

În cadrul echipei făgărășene, Alexia Boșcu a avut rolul de vorbitor 1, prezentând argumentele generale ale echipei, Sonia Huzum a fost vorbitor 2, având rolul de a contraargumenta poziția adversă și de a susține propria perspectivă, iar Iris Postma a ocupat rolul de vorbitor 3, cel mai spontan și complex, necesitând adaptare rapidă la dinamica dezbaterii.

Iris Postma, elevă în clasa a XII-a și coordonatoare a clubului de dezbatere, a mărturisit că această ediție a avut o încărcătură emoțională aparte.

„Pentru mine, anul acesta a fost unul foarte nostalgic. Particip de patru ani la această competiție, iar acum, fiind în clasa a XII-a, este ultimul an în care am putut participa. Olimpiada a fost foarte grea, dar m-am bucurat că am fost alături de colegele mele. Cred că discursurile bune și meciurile reușite au arătat perseverența noastră și efortul depus”, a spus Iris Postma.

La rândul său, Alexia Boșcu a prezentat temele dezbătute în cadrul concursului:

„Moțiunile pe care le-am avut au fost: «Acest Parlament regretă globalizarea artei» și «Acest Parlament ar prioritiza dezvoltarea inteligenței artificiale ca principal instrument pentru rezolvarea marilor probleme ale omenirii».”

Sonia Huzum a explicat ritmul competiției:

„O moțiune durează în jur de o oră, iar în funcție de răspunsurile primite de la echipa adversă, poate ajunge și la o oră și jumătate.”

Rezultatul obținut de echipa Colegiului Național „Radu Negru” confirmă nivelul ridicat de pregătire al elevilor făgărășeni și interesul tot mai mare pentru competițiile care dezvoltă gândirea critică și exprimarea argumentată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.