Cultură

Călătorie în universul tradițiilor: vernisaj dedicat meșteșugului ouălor de la Șercaia

Făgărășenii sunt invitați la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, la vernisajul unui eveniment ce aduce în prim-plan un meșteșug unic și o comunitate cu profunde rădăcini culturale.
Călătorie în universul tradițiilor: vernisaj dedicat meșteșugului ouălor de la Șercaia. Evenimentul va avea loc marți, 7 aprilie, de la ora 17:00, la etajul 1 al muzeului, și propune o incursiune fascinantă în tradițiile din zona Șercaia, aflată la confluența dintre Țara Oltului și Țara Bârsei.
Vizitatorii vor descoperi povestea unui meșteșug care a rezistat trecerii timpului, dar și simbolistica aparte a oului de Vinerea Mare – un element central al tradiției locale.
Potrivit autoarei, volumului Dana Georgeta Streza lansat cu această ocazie, imaginea oului care nu se strică, ci se usucă lent și ajunge să „sune” la orice mișcare, este o metaforă profundă, comparată cu dorul după Dumnezeu.
Organizatorii îi așteaptă pe toți cei interesați să descopere o lume plină de sensuri, emoție și autenticitate, în cadrul unui eveniment dedicat patrimoniului cultural local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.