Recomandate

Ziua Porților Deschise la Colegiul Național Radu Negru: preșcolarii au descoperit viața de elev

Zeci de preșcolari au trecut astăzi pragul Colegiului Național „Radu Negru“, în cadrul evenimentului „Ziua Porților Deschise”, organizat pentru promovarea ofertei educaționale. Micuții, însoțiți de educatoare și părinți, au avut ocazia să descopere cum arată o zi de școală și să interacționeze cu elevii și cadrele didactice.

Vizita a fost una plină de energie și entuziasm, copiii participând la diverse activități pregătite special pentru ei. Aceștia s-au simțit bine, s-au distrat alături de școlari și au luat parte la ateliere interactive care au îmbinat jocul cu învățarea.

Evenimentul a inclus patru tipuri de ateliere: joc și mișcare, arte vizuale, muzică și tehnologie digitală, unde copiii au experimentat inclusiv utilizarea ochelarilor VR. În plus, elevii de clasa a IV-a au avut rol de mentori pentru viitorii școlari, facilitând integrarea acestora în mediul educațional.

„După cum se aude, după cum se vede, este o zi cu mult sunet, cu multă culoare. cu multă mișcare. Este Ziua Porților Deschise pentru ceea ce înseamnă învățământul primar, în special clasa pregătitoare. Colegiul nostru anul acesta propune în planul de școlarizare trei clase a câte 24 de elevi. Ca de fiecare dată lucrurile sunt prezentate cu formă și fond în colegiul nostru și astăzi preșcolarii vor avea parte de niște experiențe inedite, grupate în patru ateliere, care vizează joc și mișcare, arte vizuale, muzica și bineînțeles inserția tehnologiei digitale, adică un atelier în care cooperarea copiilor va fi mijlocită de ochelarii VR. Va fi o zi inedită pentru că se creează această sinergie între preșcolari și învățământul preuniversitar și este o zi în care reușim atât noi cadrele didactice, cât și copiii să învețe ceea ce înseamnă învățarea prin colaborare și învățarea prin cooperare. De ce spun lucrul acesta? Pentru că elevii din clasa a IV-a devin mentori pentru colegii lor care din toamnă vor fi școlarii noștri. Dictonul școlii noastre este „Sus, cât mai sus pe scara cunoașterii“ și aș spune că anul acesta fiind anul destinat lui Constantin Brâncuși, Constantin Brâncuși spunea într-un interviu următoarele cuvinte: Trebuie necontenit să-ți dorești sau să încerci să urci cât mai sus ca să poți să vezi cât mai departe“. Cred că aceasta este definiția școlii noastre. Ne dorim să țintim cât mai sus, ne dorim să avem elevi atât echilibrați emoțional, cât mai ales să fie stimulați cognitiv. Este o școală care merită să fie aleasă deoarece o școală bună se alege devreme“, a declarat Maria Racu, directoarea colegiului.

În anul școlar viitor, Colegiul Național Radu Negru propune în planul de școlarizare trei clase pregătitoare, fiecare cu câte 24 de elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.