Regulamentul pentru jocurile de noroc, dezbătut astăzi la Făgăraș: program redus și număr limitat de săli
Un nou regulament privind autorizarea, amplasarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc a fost dezbătut public astăzi la Primăria Făgăraș. La întâlnire au participat reprezentanți ai operatorilor din domeniu, dar și membri ai administrației locale, printre care primarul, viceprimarul, administratorul public și consilieri locali.
Documentul vine în contextul noilor atribuții primite de autoritățile locale, care pot reglementa mai strict acest sector la nivel municipal. Printre principalele măsuri propuse se numără reducerea programului de funcționare, limitarea numărului de locații și stabilirea unui plafon pentru aparatele de joc.
Primarul Gheorghe Sucaciu a explicat că administrația locală propune o perioadă de test de un an, în care activitatea să fie menținută, dar strict controlată.
„Am restricționat programul de funcționare, de la ora 8:00 la 24:00, am stabilit un număr maxim de aparate și un număr limitat de locații. Dorim să ținem sub control acest fenomen. Propunem ca timp de un an să funcționeze în aceste condiții, pentru a vedea efectele reale asupra comunității”, a declarat edilul.
Acesta a subliniat că eliminarea totală a jocurilor de noroc ar putea avea efecte nedorite, precum mutarea activității în ilegalitate sau în mediul online, unde controlul autorităților este mult mai dificil.
„Dacă eliminăm complet aceste activități, ele nu dispar, ci se mută în ilegalitate sau online, unde nu mai pot fi controlate. În locațiile autorizate există obligația legitimării clienților și excluderii celor vulnerabili”, a adăugat Gheorghe Sucaciu.
Totodată, edilul a precizat că taxele colectate din această activitate vor fi direcționate către comunitate: 40% către sport, 30% pentru activități extrașcolare și 30% pentru prevenirea consumului de droguri și a dependenței de jocuri de noroc.
Regulamentul prevede și limitarea numărului de autorizații la nivelul actual – 11 săli de jocuri de noroc, care includ agenții loto, case de pariuri și săli cu slot-machine, cu un total de aproximativ 100 de aparate. Una dintre locații va trebui relocată, deoarece se află într-o zonă unde nu va mai putea funcționa.
În prezent, în Făgăraș funcționează 11 săli de jocuri de noroc, iar noul regulament introduce condiții mai stricte privind autorizarea, inclusiv în funcție de suprafața spațiului și tipul de activitate. De asemenea, autorizațiile vor trebui reînnoite anual.
Printre măsurile propuse se regăsesc și interzicerea publicității agresive, limitarea amplasării în apropierea unor zone sensibile și reguli clare de funcționare.
Autoritățile locale susțin că scopul principal este reducerea impactului social negativ al jocurilor de noroc, fără eliminarea completă a acestora. Regulamentul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Făgăraș, joi, 26 martie.

