Țara Făgărașului

Lucrările la canalizare și aducțiunea de apă, reluate în comuna Mândra. Primar: „Sperăm ca până în vară să fie finalizate”

Lucrările la rețeaua de canalizare din comuna Mândra au fost reluate, iar în perioada următoare vor continua și intervențiile la aducțiunea de apă, a anunțat primarul Emil Morar.

Edilul a precizat că echipele care lucrează la canalizare au revenit deja pe teren și că, în aproximativ două luni, lucrările din satele Mândra și Toderița ar putea ajunge aproape de final.

„Estimăm că undeva în două luni de zile o să reușim să ne apropiem de finalul lucrărilor în satele Mândra și Toderița. Mai avem ceva remedieri de făcut și de finalizat la Ileni și Râușor. Sperăm ca până în vară să reușim să avem finalizate lucrările pe toate cele patru sate: Mândra, Toderița, Ileni și Râușor, la rețeaua de canalizare”, a declarat primarul comunei.

În ceea ce privește aducțiunea de apă din satele Mândra și Toderița, termenul de finalizare este 30 iunie, proiectul fiind derulat de Apă Canal Sibiu.

„Lucrările au decurs conform graficului, nu sunt întârzieri și sperăm să ne încadrăm în termenele stabilite”, a mai spus edilul.

Pe de altă parte, primarul a recunoscut că starea drumurilor rămâne o problemă, în contextul lucrărilor de infrastructură. „Din păcate, ne confruntăm cu aceleași probleme ca și anul trecut: situația drumurilor foarte rele. Pe această cale ne cerem scuze cetățenilor. Va mai fi o perioadă în care trebuie să îndure aceste drumuri și îi asigurăm că facem tot posibilul să le remediem”, a transmis Emil Morar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.