Recomandate

Cetatea Făgăraș, iluminată în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului

În fiecare an, în România, aproximativ 100.000 de persoane sunt diagnosticate cu cancer, iar pentru mulți dintre aceștia lupta cu boala se desfășoară în tăcere. De Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, marcată pe 4 februarie, autoritățile locale și instituțiile culturale din Făgăraș transmit un mesaj de solidaritate și speranță pentru toți cei afectați.

Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a subliniat importanța sprijinului comunității pentru persoanele diagnosticate oncologic. „Prin acest gest, se transmite un mesaj tuturor celor afectați de această boală nemiloasă: nu sunt singuri în această luptă. Comunitatea le este alături cu sprijin, încredere și speranță”, a declarat edilul.

Cu acest prilej, Cetatea Făgăraș va fi iluminată în această seară în culoarea portocalie, simbol al campaniei de conștientizare dedicate luptei împotriva cancerului. Reprezentanții Cetății Făgărașului au anunțat că se alătură astfel demersurilor naționale și internaționale de informare și sprijin pentru bolnavii de cancer și familiile acestora.

„Ne alăturăm campaniei de conștientizare dedicate sprijinirii persoanelor diagnosticate cu cancer și familiilor acestora, transmițând mesajul de solidaritate «Nu sunteți singuri!» către toți cei care se confruntă cu această boală”, au transmis reprezentanții Cetății Făgărașului.

Prin acest gest simbolic, comunitatea făgărășeană își exprimă empatia și susținerea față de cei aflați în lupta cu cancerul, reafirmând importanța solidarității și a speranței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.