Bărbat depistat băut și fără permis, la volan
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au depistat în trafic, în seara zilei de 28 ianuarie, în jurul orei 20.00, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Dacia, județul Brașov, care conducea un autoturism pe un drum județean în direcția localității Cincu, fără a putea prezenta permisul de conducere.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul prezenta indicii ale consumului de alcool. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, consultarea bazelor de date a arătat că bărbatul nu este deținător de permis de conducere.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Făgăraș, sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

