Autostrada Braşov – Făgăraş: După 4 ani, există Studiu de Fezabilitate
Proiectantul Search Corporation a predat studiul de fezabilitate pentru Autostrada Braşov – Făgăraş. În prezent, documentul se află în analiză, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Proiectantul a transmis studiul de fezabilitate pe 29 decembrie 2025, potrivit informaţiilor oficiale, scrie bzb.ro.
Autostrada Braşov – Făgăraş, parte din Autostrada Transilvania (A3), va avea aproape 50 de kilometri, 46 de poduri, viaducte şi pasaje, precum şi un ecoduct pentru protejarea faunei, se arată în Raportul privind Impactul asupra Mediului (RIM), document cu peste 500 de pagini.
Valoarea proiectului este de aproximativ 10,22 de miliarde de lei fără TVA, din care valoarea lucrărilor de mediu este de aproximativ 192,37 de milioane de lei fără TVA, se arată în documentul citat, publicat în octombrie anul trecut de Asociaţia Pro Infrastructură (API).
Contractul pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic necesar construirii Autostrăzii Braşov – Făgăraş a fost semnat în vara anului 2021 cu asocierea Search Corporation – Protelco – Like Consulting – Mega Muhendislik Musavirlik pentru suma de 18,17 milioane de lei.

