„Seară de poveste” la Castel, un eveniment dedicat copiilor
Casa de Cultură Făgăraș și Muzeul Țării Făgărașului – secția Biblioteca „Octavian Paler” organizează evenimentul „Seară de poveste”, adresat copiilor și grupurilor organizate, într-un cadru deosebit, la Cetatea Făgăraș.
Întâlnirile au loc în fiecare zi de luni, în intervalul 17:00 – 18:30, și oferă celor mici ocazia de a pătrunde într-o atmosferă de basm, prin lecturi interactive și descoperirea unor autori îndrăgiți ai literaturii pentru copii.
Pe parcursul evenimentului, participanții vor asculta povești captivante, vor explora universul cărților și se vor bucura de farmecul castelului, transformat într-un spațiu al imaginației și creativității.
Evenimentul este destinat grupurilor organizate, iar înscrierile și informațiile suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0268 211 929, de luni până vineri, între orele 10:00 și 16:00.
Organizatorii îi invită pe cei mici să pășească într-o lume magică, unde poveștile prind viață, într-un decor cu totul special.

