Fapt divers

Incendiu în miezul nopții în satul Lisa: pompierii încă monitorizează zona pentru eliminarea tuturor focarelor

Un incendiu a izbucnit noaptea trecută în satul Lisa, pompierii fiind solicitați în jurul orei 24.00 pentru a interveni la stingerea flăcărilor. Focul a cuprins șura unei gospodării, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, extinzându-se parțial și la locuința aflată în apropiere.

Potrivit locotenent-colonelului Radu Nan, comandantul Detașamentului de Pompieri Făgăraș, la fața locului au intervenit două autospeciale cu apă și spumă și o autoscară de la Făgăraș, precum și două autospeciale de stingere (ASAS) de la Victoria. În sprijin a fost mobilizat și un echipaj SMURD, pentru asigurarea măsurilor medicale, dacă situația ar fi impus-o.

La ora 8.00, un echipaj de pompieri se află în continuare la fața locului, pentru a se asigura că toate focarele au fost stinse complet și că nu există riscul reizbucnirii incendiului.

Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, iar din primele informații nu au fost înregistrate victime.

foto: Info Trafic Fagaras

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.