Expoziția „Rucărul la voi” – omagiu adus costumului muscelean, deschisă la Muzeul Țării Făgărașului
Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” găzduiește, în spațiile istorice ale Cetății Făgăraș, expoziția temporară „Rucărul la voi”, o incursiune în frumusețea și noblețea costumului muscelean – simbol al identității culturale și sursă de inspirație pentru marii artiști români ai secolelor XIX și XX.
Costumul tradițional din zona Rucărului a fascinat generații întregi de creatori, printre care Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tăttărescu, Theodor Aman și Carol Popp de Szathmáry, care au surprins în picturile, desenele și acuarelele lor detalii ale acestui port unic, definitoriu pentru spiritul muscelean.
Expoziția face parte din proiectul colaborativ „Rucărul la noi. Făgărașul la voi”, organizat de Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” și Muzeul Municipal Câmpulung, inițiativă ce își propune să aducă în atenția publicului portul popular ca element identitar și expresie a apartenenței culturale.
Prin acest schimb cultural, cele două instituții oferă vizitatorilor din Făgăraș și Câmpulung prilejul de a descoperi asemănările și particularitățile portului tradițional din două zone etnografice distincte, dar unite prin valorile autentice ale tradiției românești.
Expoziția poate fi vizitată în perioada următoare în incinta Cetății Făgăraș, în programul obișnuit al muzeului.

