Au jefuit rulote pe Transfăgărășan și au fost prinși
Trei bărbați, cu vârste de 20, 23 și 29 de ani, din județele Argeș și Vâlcea, au fost reținuți de polițiști după ce au fost identificați ca fiind autorii unui furt comis în luna iunie, pe Transfăgărășan, în zona localității Cârțișoara.
Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi pătruns în interiorul a două rulote parcate și ar fi sustras bani și diverse bunuri, prejudiciul total fiind estimat la 13.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub coordonarea procurorului de caz, au fost obținute probe care au condus la identificarea suspecților.
Percheziții în Argeș și Vâlcea
La data de 13 octombrie 2025, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare în județele Argeș și Vâlcea. În timpul descinderilor, au fost ridicați aproximativ 5.000 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism care ar fi fost folosit la comiterea furturilor.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și conduși la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea procurorului de caz, continuă investigațiile pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor trei suspecți și pentru recuperarea integrală a prejudiciului.
foto:sibiu100.ro

