Tânărul făgărășean Ioan Chiujdea, campion național la hard enduro, clasa Hobby
Făgărășeanul Ioan Chiujdea, cunoscut de prieteni sub numele de Nicuță, a reușit o performanță remarcabilă la doar 17 ani. Elev al Colegiului Național „Doamna Stanca” din Făgăraș, tânărul sportiv a obținut titlul de campion național la clasa Hobby ,în cadrul Campionatului Național de Hard Enduro 2025.
Sezonul competițional a fost unul intens, plin de provocări și adrenalină, dar s-a încheiat cu un rezultat excepțional. Originar din Șinca Nouă, Ioan Chiujdea a reușit să urce pe podium la toate cele cinci etape ale campionatului, fiecare desfășurată pe parcursul a trei zile, acumulând suficiente puncte pentru a cuceri titlul național.
Pentru sezonul 2026, tânărul campion își propune să facă pasul spre un nivel superior de competiție, urmând să participe la clasa Experți, o categorie mai dificilă și mai competitivă.
„Vreau să mulțumesc în primul rând familiei mele, care m-a susținut și mă susține în continuare. Le mulțumesc tuturor prietenilor, cunoscuților și sponsorilor care mi-au fost alături pe parcursul acestui sezon, m-au sprijinit și au crezut în mine. Vă aștept să mă susțineți și în sezonul viitor, unde voi concura la clasa Experți”, a declarat Ioan Chiujdea.
Performanța tânărului făgărășean confirmă pasiunea, ambiția și talentul unei noi generații de sportivi care duc mai departe tradiția motorsportului românesc.






