Viștea de Sus găzduiește a cincea ediție a festivalului de joacă în natură, “Iulie în grădină”
Între 21 si 25 Iulie, grădina din Viștea de Sus se pregătește să primească din nou zeci de copii, părinți și bunici pentru o săptămână întreagă de joacă în natură și creativitate: festivalul “Iulie în grădină” ajunge anul acesta la ediția cu numărul cinci.
Toate activitățile sunt gratuite, iar participarea este încurajată pentru toți cei care doresc să se reconecteze cu natura. Scopul festivalului este de a aduce comunitatea împreună, în aer liber, prin joc, povești și ateliere care inspiră și apropie.
Diminețile încep de la ora 09:30, cu activități dinamice și recreative: zumba cu Irina, drumeții prin natură alături de Sandu Stermin, explorarea plantelor pentru realizarea unui ierbar, iar marți, o drumeție specială până la Valea Sâmbetei.
După-amiezile, începând cu ora 17:00, sunt dedicate atelierelor creative, jocurilor în aer liber cu Uca, poveștilor și activităților care dezvoltă imaginația. Printre acestea se numără: Ilustrație și colaj cu Daniela, reciclare creativă, atelier de film documentar, “Amintiri creative” cu Andreea, “Eat to connect” cu Ioana, ateliere de pictură, face painting, proiecție de film și nelipsitele petreceri de karaoke.
Ziua de joi aduce o bătaie cu apă, spre bucuria copiilor, iar vineri, festivalul se încheie cu o piesă de teatru, jocuri, ceaunul cu povești și o ultimă seară de karaoke sub cerul liber.
„Iulie în grădină”, festivalul de joacă în natură, este un eveniment realizat cu suflet și implicare, cu sprijinul Comunității Locale Viștea de Sus, al Preotului Paroh Marian Antinie, al Asociației Edu-Prof-Esa, al Primăriei Comunei Viștea, Consiliului Local Viștea și al numeroșilor voluntari și susținători locali.
Toate activitățile se desfășoară în grădina din Viștea de Sus, pe Ulița Mică.
Pentru program detaliat, imagini și surprize de ultim moment, vă invităm să urmăriți pagina Iulie în grădină.

