Proiectul de apă și canalizare din satul Vad, comuna Șercaia, a fost finalizat după mai bine de 7 ani
Autoritățile din comuna Șercaia au încheiat cu succes proiectul de apă și canalizare din satul Vad, în urma recepției finale a lucrărilor. Proiectul, realizat cu fonduri europene prin măsura 7.2, a fost unul complex și de durată, implicând verificări riguroase din partea reprezentanților Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și ai Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR).
„După atâția ani, am reușit să facem recepția la Vad la apă-canal, pe măsura 7.2, pe fonduri europene. Recepția a fost realizată de finanțatorii de la Alba Iulia și a continuat cu verificări de la București. Ce am scris s-a confirmat că este adevărat. Practic, am încheiat și această lucrare”, a declarat Cristinel Paltin, primarul comunei Șercaia.
În prezent, majoritatea locuitorilor comunei beneficiază de rețele de apă și canalizare, investiții realizate în ultimii 10–15 ani. Cu toate acestea, mai există zone care nu sunt încă branșate. Autoritățile locale spun că așteaptă deschiderea unor noi linii de finanțare pentru a putea extinde infrastructura.
„Rețeaua funcționează, dar nu pot face față tuturor solicitărilor de branșare. Sunt persoane care inițial au refuzat racordarea, spunând că nu au nevoie, iar acum, după plecarea constructorului, trebuie să-i branșăm cu resurse proprii”, a mai precizat primarul Paltin.
Finalizarea acestui proiect marchează un pas important în modernizarea infrastructurii comunei Șercaia și în creșterea calității vieții locuitorilor din satul Vad.

