Vizualizari: 482
Primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, a prezentat joi, 12 iunie 2025, situația actualizată a trei proiecte importante de infrastructură din zona Parcului „Regina Maria”: noua bază sportivă, bazinul semiolimpic de înot și modernizarea parcului. Informațiile au fost transmise publicului în cadrul unui demers de comunicare transparentă privind evoluția lucrărilor.
Baza sportivă, în grafic

Noua bază sportivă, un proiect în valoare de aproximativ 7,83 milioane de lei (cu TVA), este realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI) și se află în graficul de execuție.
„ Lucrările la NOUA BAZĂ SPORTIVĂ – proiect, în valoare de aproximativ 7,83 milioane de lei (TVA inclus), derulat prin Compania Națională de Investiții (CNI) – avansează conform graficului stabilit:
– până în prezent, s-au finalizat terenul de fotbal (care va fi omologat conform criteriilor UEFA și FRF), instalația de nocturnă și clădirea administrativă
– echipa de muncitori continuă să lucreze la tribune (cu o capacitate de aproximativ 500 de spectatori), la tabela de marcaj, la instalațiile electrice interioare, la terenul multifuncțional (minifotbal, handbal, baschet, tenis) și la parcarea ce va deservi baza sportivă
– la finalizare, baza sportivă va fi predată spre administrare Municipiului Făgăraș.“, a scris Gheorghe Sucaciu pe pagina de socializare.
Bazinul semiolimpic, în conservare
În contrast cu stadiul avansat al bazei

sportive, lucrările la bazinul semiolimpic sunt în prezent sistate. Proiectul, în valoare de aproximativ 19,3 milioane de lei (TVA inclus), este derulat tot prin CNI. Primăria Făgăraș nu are atribuții directe în implementarea acestui obiectiv. Lucrările au fost oprite din cauza unei implementări defectuoase, iar construcția este conservată până la desemnarea unui nou constructor.
„BAZINUL SEMIOLIMPIC – proiect, în valoare de aproximativ 19,3 milioane de lei (TVA inclus), derulat prin Compania Națională de Investiții (CNI):
La doar câțiva metri distanță de baza sportivă se află bazinul semiolimpic.
Din păcate, situația aici este diametral opusă celei de la baza sportivă.
Din cauza unei implementări defectuoase, lucrările au fost sistate, iar în prezent, construcția se află în conservare.
Precizez că Primăria Făgăraș NU are atribuții directe în implementarea acestui proiect.
CNI – Compania Națională de Investiții, este instituția responsabilă pentru contractarea și plata lucrărilor la acest obiectiv.
În acest moment, CNI a demarat o nouă procedură de achiziție publică, în vederea desemnării unui alt constructor, astfel încât lucrările să poată fi reluate cât mai curând.“, se mai arată în informarea făcută.
Modernizarea Parcului „Regina Maria”, în întârziere
Proiectul de modernizare a Parcului „Regina Maria”, finanțat din fonduri europene și implementat de Primăria Făgăraș, presupune reabilitarea aleilor, amenajarea de piste de biciclete, modernizarea spațiilor verzi, reparații la puntea pietonală, curățarea lacului, amenajarea unei parcări și a unei platforme multifuncționale. Lucrările sunt în întârziere, iar cauza principală o reprezintă dificultățile întâmpinate de constructor, legate de gestionarea forței de muncă și a termenelor. Reprezentanții firmei executante au fost notificați să finalizeze lucrările în termen de 60 de zile.
„
MODERNIZARE PARC „REGINA MARIA” – acest proiect este finanțat din fonduri europene și implementat sub coordonarea Primăriei Făgăraș
Proiectul presupune:
– reabilitarea aleilor
– amenajarea de piste de biciclete
– modernizarea spațiilor verzi
– reparații la puntea pietonală
– curățarea lacului
– amenajarea unei parcări și a unei platforme multifuncționale
Din păcate, și aici lucrările sunt întârziate.
Menționez că întârzierile au fost cauzate, în mare parte, de constructor, din cauza unei gestionări deficitare a forței de muncă și a timpului necesar pentru finalizarea lucrărilor.
Am avut o discuție cu reprezentanții firmei executante și le-am solicitat să finalizeze lucrările asumate prin contract în termen de maxim 60 de zile.
Doresc să vă asigur că atât eu, cât și echipa din cadrul Primăriei Făgăraș, depunem toate eforturile necesare pentru a gestiona situațiile apărute și pentru a duce la bun sfârșit aceste proiecte esențiale pentru comunitatea noastră.“, mai explică edilul local.
Primarul a promis informări periodice cu privire la stadiul altor lucrări în curs de desfășurare în municipiu.