Partidul Viitorul Țării Făgărașului și-a prezentat candidații la alegerile locale din Făgăraș și Țara Făgărașului
Partidul Local Viitorul Țării Făgărașului și-a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă candidații la Consiliul Local Făgăraș, dar și candidații de primar și Consiliul Local din câteva comune din Țara Făgărașului. Reamintim că acesta este un proiect nou la Făgăraș, care și-a început activitatea de puțin timp, dar a reușit să strângă laolaltă oameni ai locului, oameni care își doresc să contribuie la dezvoltarea Făgărașului și nu să pună piedici, așa cum se întâmplă în actualul legislativ.
„S-au întâmplat lucruri bune de la ultima conferință de presă, de acum câteva săptămâni. Am trecut prin această perioadă de precampanie. Așa cum spuneam și atunci, am avut strângerea de semnături, pentru că fără semnături nu ne-am fi putut înscrie la alegerile locale. A fost o perioadă foarte bună, pentru că am reușit să ajungem în mod direct la câteva mii de făgărășeni, care au semnat pentru noi, cu care am discutat. Am depus toate candidaturile, sunt toate validate și de mâine începe campania electorală. Suntem din ce în ce mai mulți. De la conferința trecută, de acum câteva săptămâni se pare că ceea ce facem noi a atras atenția multor oameni și cred eu în mod pozitiv. În primul rând ni s-au alăturat mulți oameni din Făgăraș, apoi s-au creat unele grupuri de inițiativă și în unele comune din Țara Făgărașului, iar aceste grupuri s-au transformat în candidați la alegerile locale. Noi, ca echipă, vom începe de mâine campania electorală, vom respecta tot ce impune această campanie electorală. La Făgăraș avem o listă completă de candidați la Consiliul Local, avem 24 de persoane pe această listă de candidați. Așa cum am spus și data trecută, nu am înscris un candidat la funcția de primar al municipiului Făgăraș. Ne vom concentra pe partea de Consiliul Local, unde obiectivul nostru este să scoatem cât mai mulți consilieri. “, a spus Lucian Mija, președintele Partidului Local Viitorul Țării Făgărașului.
În ceea ce privește candidații din comunele Țării Făgărașului, Partidul Local are candidat la funcția de primar în comuna Șercaia, pe Simona Butum, dar și listă completă de candidați la Consiliul Local. De asemenea și în comuna Beclean din partea Partidului Local Viitorul Țării Făgărașului va candida pentru funcția de primar, Valentin Deceanu. Și aici a fost depusă și lista pentru Consiliul Local. În comuna Sâmbăta de Sus, Partidul Local Viitorul Țării Făgărașului merge doar cu lista de candidați la Consiliul Local.
Candidați Consiliul Local Făgăraș
- Popa Ovidiu Nicolae, 53 de ani, antreprenor
- Mija Lucian Victor, 46 de ani, jurist
- Tarczali Alexandru, 38 de ani, antreprenor
- Nicoară Ciprian Ionuț-40 de ani, economist
- Lascu Iulian- 53 de ani, economist
- Tita Cristian-35 de ani, medic stomatolog
- Ciora Ioan- 39 de ani, jurist
- Florea Antonia- 34 de ani, jurist
- Szabo Attila Imre- 43 de ani, inginer
- Moroșan Sandu Marian-73 de ani, pensionar
- Motronea Cătălina Ioana, 29 de ani, medic veterinar
- Ludu Gheorghe-58 de ani, instructor auto
- Gulu Eugen Alexandru- 36 de ani, antreprenor
- Aldea Angelica- 49 de ani, profesor
- Burlacu Gelu- 42 de ani, economist
- Boier Elena-64 de ani, inginer
- Hogea Ovidiu- 39 de ani, inginer
- Berian Georgeta, 38 de ani, asistent social
- Aldea Ioan- 59 de ani, cadru tehnic PSI
- Bratu Mihaela Livia- 51 de ani, contabil
- Vîja Ana Maria-25 de ani, contabil
- Bucur Ioana Laura- 34 de ani antrenor inot
- Delcea Cornel Marius- 60 de ani, antreprenor
- Benția Adela Mihaela- 41 de ani, reprezentant vânzări

