Patronatul Medicilor de Familie – reacție după perchezițiile de astăzi
Patronatul Medicilor de Familie Brașov a transmis un comunicat, in urma perchezițiilor de astăzi, efectuate la 11 cabinete din municipiul Brașov și la 6 din alte localități din judet, printre care si din zona Fagarasului.
„În urma discuțiilor purtate cu colegii la care s-a efectuat percheziția, reiese că unii colegi nici măcar nu au avut contracte de monitorizare cu Casa de Asigurări de Sănătate Brașov, adică au prestat aceste servicii GRATUIT, fără a deconta bani de la Casa de Asigurări de Sănătate Brașov. Ținând cont de afirmațiile colegilor, care nu au decontat niciun leu pe aceste servicii, considerăm această acțiune drept prejudiciu de imagine aduse întregii comunități de medicina de familie. Totodată prezicăm faptul că, medicii de familie, care au fost supuși percheziției, având contract pentru monitorizare cu CAS BV, au pus la dispoziție anchetatorilor toate înscrisurile solicitate, justificând activitatea medicală din perioada pandemiei”, se arată în comunicat.
„Reamintim faptul că, majoritatea medicilor de familie din județul Brașov au oferit servicii medicale de monitorizare gratuit, la orice oră din zi sau noapte, fără a aștepta vreo remunerare, au făcut-o din empatie pentru pacienți, pe întreaga perioadă a pandemiei. Patronatul Medicilor de Familie Brașov nu a susținut și nu va susține practici de fraudare în nici un fel în munca medicului de familie, dar nu putem trece cu vederea nici generalizările și nici afectarea pe nedrept a imaginii de medic, obținută prin muncă și dedicație față de pacienții noștri”, au adăugat reprezentanții PMF Brașov.

