A început al doilea modul de școală. Când va fi următoarea vacanță
De astăzi elevii s-au reîntors la școală după o săptămână de vacanță și au început cursurile celui de-al al doilea modul.
Anul școlar 2022-2023 are cinci module de învățare și cinci vacanțe. Acesta are o durată de 36 de săptămâni.
Cursurile celui de-al doilea modul au început astăzi, în 31 octombrie și durează opt săptămâni.
Următoarea vacanță, cea de iarnă, va începe pe 23 decembrie și ține până în data de 8 ianuarie 2023.
Două zile libere până la vacanța de iarnă
Până la vacanța de sărbători, elevii vor mai avea două zile libere. În zilele de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și 1 Decembrie, Ziua Națională a României, toți elevii vor fi liberi.
Este posibil ca și ziua de vineri 2 decembrie să fie zi liberă, aceasta fiind o punte între cele două zile libere legale și weekend.
Structura anului școlar 2022—2023
Cursuri:
- de luni, 5 septembrie 2022 – până vineri, 21 octombrie 2022
- de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022
- de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz
- de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 6 aprilie 2023
- de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

