Fapt divers

Mită pentru „o mână de ajutor” la admiterea la Școala de agenți de poliție

O persoană a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi luat mită în legătură cu admiterea la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina.

Inculpatul a fost prins în flagrant, în urma unui denunț.

Cazul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție l-au prins în flagrant pe când primea 2.500 de lei. Banii reprezentau ultima parte din suma de 3.500 de euro pretinsă de inculpat. Conform DGA, diferența fusese primită cu ocazia unor întâlniri anterioare.

„În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a pretins că are influență pe lângă funcționari M.A.I. din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție «Vasile Lascăr» Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a inculpatului”, se arată într-un comunicat făcut public astăzi de DGA.
Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.