Recomandate

Laleaua Doamna Maria Brâncoveanu a înflorit la Făgăraș!

Lalea2După ce au trecut cu bine de capriciile sezonului rece, primii boboci ai lalelei de soi nobil s-au deschis chiar în Vinerea Mare. Pentru că florile sunt poziționate diferit față de soare, perioada de înflorire este încă în desfășurare. Acest lucru prelungește spectacolul lalelelor și bucuria privitorilor care le admiră.

 La Făgăraș, laleaua Doamna Maria Brâncoveanu se află în curtea bisericii Sf. Nicolae – Brâncoveanu. Bulbii au fost primiți în 2023 și 2024 de Asociația Doamna Maria Brâncoveanu din Făgăraș de la asociația omonimă din Olanda.

Asociația Femeilor Ortodoxe Doamna Maria Brâncoveanu din Olanda, înființată la parohia ortodoxă românească „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam/Rotterdam, este inițiatoarea proiectului.

 Semnificația

Ideea s-a născut din dorința de a onora personalitatea Doamnei Maria Brâncoveanu. S-a ales o lalea originală, cu caracteristici deosebite: viguroasă dar grațioasă.

Galbenul-auriu care încadrează petalele simbolizează coroana purtată cu multă demnitate de Doamna Maria Brâncoveanu, iar roșul reprezintă martiriul Brâncovenilor și culoarea inimii însângerate a Doamnei Marica.

Bulbii au fost dăruiți cu generozitate câtorva ctitorii brâncovenești, printre care și ctitoria Brâncovenilor din Făgăraș.

 În Grădina Europei

Lalea3Laleaua Doamna Maria Brâncoveanu a fost înregistrată la Asociația Generală Regală a Cultivării Florilor cu Bulbi, singura instituție internațională recunoscută în acest domeniu, în 2017. În 2018 a primit Certificatul de Autenticitate, care atestă unicitatea ei. În lista florilor cu bulbi înregistrate și certificate în 2018, ea se regăsește cu numele TULIPA “DOAMNA MARIA BRÂNCOVEANU”. Din 2019, laleaua Doamna Maria Brâncoveanu este cultivată și în parcul Keukenhof din Olanda, cea mai mare grădină de flori din lume, cunoscută și ca Grădina Europei.

Lalea1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.